Distribuie articol
De ce Slow Food?
Melinis face parte din Slow Food Buzău pentru că ne regăsim în principiile Good, Clean and Fair, dar și pentru că am ajuns să credem tot mai mult într-un lucru foarte simplu: împreună putem face mult mai mult decât separat.
Comunitatea noastră din Buzău nu a apărut peste noapte. A pornit timid și a avut nevoie de timp pentru a deveni ceea ce este astăzi.
Nimic nu s-ar fi întâmplat fără Juranda și Thorsten Kirschner, cei care au pus bazele asociației și care continuă să o împingă înainte cu o energie pe care noi, cei din jur, am ajuns să o cunoaștem foarte bine.
După mai bine de patru ani, poate cea mai importantă schimbare nu se vede într-un tabel și nici într-o fotografie de grup.
Am început să ne cunoaștem. Apoi am început să avem încredere unii în ceilalți. Și, poate cel mai important, am învățat să ne sprijinim.
Salone del Gusto 2026 a fost una dintre ocaziile în care am putut vedea foarte clar ce înseamnă acest lucru.

Torino. Un oraș întreg care vorbește despre hrană
Mai participaserăm la Salone del Gusto și cu doi ani înainte, aproximativ în aceeași formulă. Atunci obiectivul nostru fusese mai ales să arătăm produsele, să povestim despre ele și să ne facem cunoscuți.
De data aceasta am făcut un pas înainte: am venit nu doar să povestim și să oferim spre degustare, ci și să vindem.
Iar ediția aniversară din 2026 a avut o atmosferă aparte.
Evenimentul a ieșit în oraș. Centrul orașului Torino, cu spațiile lui generoase, cu Piazza Castello și celelalte piețe, s-a umplut de standuri, oameni, produse și povești venite din foarte multe locuri.
La început vezi doar lucrurile. Un borcan. O bucată de brânză. O legumă. O pâine. Dacă doar treci pe lângă ele, este posibil să nu înțelegi de ce sunt acolo. Apoi începi să vorbești cu oamenii. Și totul se schimbă.
Descoperi un soi vechi de varză care crește la altitudine. O brânză făcută într-un anumit fel de generații întregi. Un produs care există într-un sat de foarte mult timp, dar pe care astăzi îl mai fac doar câțiva oameni în vârstă. Îți povestesc cum îl fac, de unde vine, ce îl face diferit. Și, uneori, îți spun și că le este teamă că povestea se va opri odată cu ei, pentru că cei tineri din familie nu mai vor să continue.
Dintr-odată nu mai privești o varză sau o bucată de brânză. Privești o lume întreagă.
Iar ceea ce simți aproape de fiecare dată când oamenii încep să vorbească este pasiunea. Plăcerea pentru ceea ce fac. Atașamentul față de locul lor și față de hrana pe care au ales să o ducă mai departe.
Într-un astfel de loc te simți, într-un fel, mic și important în același timp.
Mic pentru că descoperi cât de multe nu știi.
Important pentru că înțelegi că fiecare dintre aceste povești continuă numai dacă există oameni care aleg să le ducă mai departe.

Ce am dus noi din Buzău la Torino
La Torino nu am mers doar cu Melinis.
Am mers cu o parte din ceea ce înseamnă astăzi comunitatea Slow Food Buzău.
Am avut brânză de capră de la Clamat din Rătești, cașcaval de Penteleu făcut de tanti Norica din Nehoiu, mied de la Miedărie, dulcețuri de la Bunătăți din Pleșești, fructe uscate de la Cernătești, ulei de la Casa de Ulei, rafineturi și zacuscă de la Conacul Grigorescu, paste de la Bob de Grâu și, bineînțeles, ghiudem și cârnați de oaie de la Casa Ghizdeanu.
La degustări au fost țuică și pălincă de la DistilArt și vinuri de la Domeniile Franco-Române.
Iar noi am adus din universul Melinis atât produsele clasice din fruct și miere, cât și lucrurile pe care le explorăm în ultima perioadă: cremele de Melinis cu ciocolată, trufele și produsele fermentate.
Dar produsele nu ar fi spus mare lucru singure.
Răzvan Lavric a fost alături de noi cu poveștile lui. Thorsten a reprezentat România la festivități și workshopuri. Iar Juranda aproape că nu a avut timp să iasă din bucătărie, pentru că pregătea continuu degustările care aveau să fie atât de apreciate.
Și acolo, în spatele standului, produsele noastre au început să se întâlnească între ele.
Ghiudemul a devenit gustare. Brânza de capră s-a întâlnit cu gemul de caise. Au apărut zacusca și cremele de ciocolată. Oamenii gustau, întrebau, reveneau.
Pentru românii care locuiesc departe de casă, unele dintre aceste gusturi îi făceau să se simtă din nou acasă.
Pentru oamenii veniți din alte țări, erau o primă întâlnire cu felul în care se mănâncă în România. Iar reacțiile au fost foarte diferite și foarte frumoase.
Zacusca, miedul, cârnații de oaie și brânzeturile au fost printre produsele care au atras multă curiozitate. Din universul nostru, Melinisul de Trandafir și cremele cu ciocolată au fost printre cele mai apreciate. Dar avea să urmeze o surpriză la care nu ne așteptam.

România din Torino
Una dintre cele mai emoționante părți ale experienței nu a venit din interiorul târgului, ci din comunitatea românească din Torino.
Oameni pe care nu îi cunoșteam au găsit moduri diferite de a fi alături de noi.
Au venit tinerii din Ansamblul folcloric Carpatica din Torino, îmbrăcați cu mândrie în costume populare din diferite zone ale României. Au venit doamne care ne-au adus cadouri din partea comunității românești. Altele au vorbit despre noi jurnaliștilor sau au trimis către stand echipe de filmare.
Au venit români bucuroși pur și simplu că pot cumpăra produse de acasă. Dar poate cele mai frumoase momente erau cele în care nu veneau singuri. Își aduceau prietenii italieni. „Veniți să vedeți. Asta este din România.” Era multă mândrie în gestul acesta simplu.
Apoi veneau italienii care fuseseră în România și voiau să ne povestească cât de bine se simțiseră acolo. Tineri care studiaseră în România și îndrăgiseră locurile și oamenii. La un moment dat a venit chiar un tânăr italian care studia limba română și care ne-a surprins vorbind-o excelent.
Pentru câteva zile, standul nostru nu mai era doar un loc în care prezentam produse. Devenise un mic loc de întâlnire. Între România și Italia. Între cei plecați și gusturile de acasă. Între cei care cunoșteau România și cei care abia începeau să o descopere.
Pentru Melinis, cea mai importantă parte a fost să privim oamenii gustând
Când lucrezi mult timp la un produs, apare un paradox. Îl cunoști foarte bine, dar tocmai de aceea îți devine greu să îl mai vezi pentru prima dată. La Torino am avut privilegiul de a-l vedea din nou prin reacțiile oamenilor.
Melinisul de Trandafir a fost unul dintre produsele care au stârnit cele mai multe reacții. Trufele și cremele cu ciocolată au surprins foarte mult. Au existat oameni care au revenit a doua zi pentru a mai gusta sau pentru a cumpăra, pur și simplu pentru că experiența din ziua precedentă le rămăsese în minte.
Pentru noi, lucrul acesta valorează enorm.
Dar poate cele mai importante întâlniri au venit prin prietenul nostru din comunitatea Slow Food Buzău, chef Filip Ondrušek.
Prin el au ajuns la stand producători și chefi din Italia, oameni care cunosc foarte bine produsele, procesele și gusturile și care au venit cu o altfel de curiozitate. Au gustat Melinis. Au gustat și ceea ce facem în zona de fermentație. Au întrebat. Au analizat. Și le-au plăcut.
Pentru cineva care creează un produs, există o satisfacție aparte atunci când acesta este apreciat de un om care cunoaște domeniul. Nu pentru că părerea unui profesionist ar conta mai mult decât bucuria omului care se întoarce a doua zi să mai cumpere un borcan, ci pentru că vede alte lucruri. Înțelege dificultatea unui proces, observă echilibrul, textura, intensitatea.
Iar atunci când un astfel de om gustă și se oprește puțin, știi că a descoperit ceva. Pentru noi, reacțiile acestea au fost mai mult decât o confirmare. Sunt un imbold să continuăm. Să explorăm mai departe.
Dar poate cea mai importantă descoperire eram chiar noi
Salone del Gusto înseamnă multă muncă. Înseamnă produse de transportat, degustări de pregătit, oameni cu care să vorbești, întrebări, vânzare, curățenie, organizare și zile lungi.
Și tocmai într-un astfel de context descoperi ce înseamnă o comunitate. Am muncit împreună. Ne-am ajutat unii pe ceilalți. Când unul nu putea, intervenea altcineva. Prezentai produsele, le ofereai spre degustare, le spuneai povestea cât puteai de bine. Am râs mult. Și am și cântat.
Poate că acesta este lucrul cu care ne-am întors cel mai bucuroși de la Torino.
În urmă cu mai bine de patru ani eram câțiva oameni adunați în jurul unei idei. Încă ne descopeream, încă nu știam foarte bine ce putem face împreună. Astăzi începem să știm.
Nu suntem doar mai mulți. Avem mai multă încredere unii în ceilalți.
Iar într-o lume a producătorilor mici, în care fiecare are propriile probleme, propriile zile grele și propriile lupte, să știi că lângă tine există alți oameni care înțeleg ce faci și sunt gata să pună umărul nu este deloc puțin.
La Torino am dus fiecare câte ceva din ceea ce știm să facem mai bine. O brânză. Un mied. Un borcan de zacuscă. O sticlă de vin. Un ghiudem. Un Melinis.
Privite separat, sunt doar niște produse. Dar când începi să le asculți poveștile, descoperi oamenii, locurile, munca și încăpățânarea din spatele lor. Exact asta am simțit privind și standurile celorlalți producători de la Salone del Gusto.
Și poate de aceea ne-am simțit, pentru câteva zile, mici și importanți în același timp.
Mici în fața atâtor tradiții, produse și povești pe care încă le avem de descoperit. Dar importanți prin partea noastră de poveste pe care am adus-o acolo și prin responsabilitatea de a o duce mai departe.
Pentru că hrana bună nu păstrează singură o poveste vie. Sunt necesari oameni care să o facă, alți oameni care să o descopere și, uneori, o comunitate întreagă care să o ducă mai departe.



